în Eneida lui Virgil, eroul stă într-un templu și contemplă tragedia și pierderea în urma războiului. Sunt lacrimae rerum et mentem mortalia tangunt: „există lacrimi pentru lucruri și gândurile muritoare ating mintea.”În secolele care au urmat, cuvintele lacrimae rerum au scăpat de paginile acestui poem antic și au luat o viață proprie. Le găsim în predici, simfonii și epitafe și le vedem sculptate pe fețele nenumăratelor memorii și pietre funerare. Sensul exact al lacrimae rerum continuă să inspire dezbateri între lingviști și clasiciști, pentru că uneori este tradus ca „lacrimi pentru lucruri”, alteori ca „lacrimi de lucruri”.”Deși este vorba doar de o singură literă, distincția dintre pentru și de este crucială. Și instructiv.
plânsul pentru ceva implică faptul că fiecare dintre noi plânge în mod privat pierderea lucrurilor pe care le prețuim—o persoană sau o relație, o promisiune sau un vis—și că ne întristăm singuri. Cu toate acestea, lacrimile lucrurilor sugerează că lumea plânge cu noi. Suntem străini într—o țară străină, singuri în capul nostru cu necazurile noastre private-sau melancolia este la fel de fundamentală ca lumina soarelui sau aerul? Lacrimile lucrurilor. Maybe the universe is sympathetic after all. dacă mă uit la această frază în mod corect, pot să văd o modalitate mai bună de a mă raporta la moarte. Poate că universul este simpatic până la urmă. Poate că cosmosul este conștient de absurditatea vieții noastre pâlpâitoare. Văzută în această lumină, devastarea pe care am simțit-o după ce mi-am pierdut părinții nu mai este specială sau o aberație, ci un element intrinsec al lumii, la fel de necesar ca gravitația sau aerul.
cuvântul plânge cu noi. Există o alchimie puternică în acest gând simplu, chiar dacă este trecătoare. Lacrimae rerum poate deveni un principiu organizatoric, amintindu-ne că suntem înconjurați de compasiune în timp ce plângem. Acesta ar putea fi un mod sentimental de gândire care se bazează pe noțiunea romantică că vântul, ploaia și norii ne pot reflecta stările de spirit, dar este o idee care mă face să mă simt mai puțin singur. Uneori, acest lucru poate fi suficient pentru a transporta pe cineva prin pădurea întunecată a durerii.