recuperarea ar trebui să se concentreze pe repararea țesăturii urbane, mai degrabă decât pe elementele sale individuale
cutremurul din L’ Aquila a fost primul dezastru seismic Italian din aproape un secol care a avut un epicentru aproape de o concentrare majoră a populației (de fapt, se afla la 3,4 km de centrul geografic al orașului). În ciuda faptului că au o putere moderată, tremurul a provocat o cantitate imensă de daune și a ucis 308 de persoane, un total care ar fi putut fi mult mai mare dacă oamenii nu ar fi fost avertizați de apariția unor șocuri violente cu puțin timp înainte de șocul principal. Dezastrul a dezvăluit încă o dată vulnerabilitatea seismică ridicată a stocului de clădiri din Italia. Acesta a întinerit dezbaterea națională cu privire la rolul modernizării și al asigurărilor. Dar încă o dată nu a apărut un răspuns definitiv.
liberalismul, asistențialismul și neoliberalismul
în urma cutremurului și tsunamiului din Strâmtoarea Messina din 1908, Primul Ministru al Italiei, Giovanni Giolitti, a justificat răspunsul mic și lent informând publicul Italian că nu era scopul guvernului să ofere mult ajutor în caz de dezastru: acesta era un lucru pe care cetățenii trebuiau să-l organizeze pentru ei înșiși. Acesta a fost liberalismul în acțiune. Cu toate acestea, până la cutremurul din 1980 din Irpinia-Basilicata, s-a metamorfozat într-o formă de generozitate sponsorizată de stat numită ‘asistențialism’ (un fel de comparație ironică cu existențialismul). Pe măsură ce timpul a trecut și lumea a devenit dominată de neoliberalism și austeritate, s-a pus întrebarea dacă va exista o revenire la valorile individualiste liberale bazate pe un stat slab. Răspunsul nu a fost clar sau simplu. În 2000, Italia a cochetat pe scurt cu ideea privatizării asistenței pentru Dezastre. Această noțiune a făcut obiectul unei opoziții implacabile. Un deceniu mai târziu, a cochetat cu ideea asigurării sociale pentru cutremure: s-a dovedit a fi prea scumpă și exista riscul ca aceasta să descurajeze oamenii să modernizeze casele și alte clădiri.
Locuințe de tranziție: versiunea de luxe
nici neoliberalismul, nici asistențialismul nu au dominat răspunsul la cutremurul din L ‘ Aquila. În schimb, așa cum cer complexitățile politicii, a existat un amestec al ambelor. O injecție de fonduri guvernamentale a furnizat 185 de blocuri de apartamente „antiseismice” cu energie solară, izolate de bază, destinate locuințelor temporare pentru 15.500 de persoane. Întotdeauna gata pentru o bucată de mărire de sine, premierul a inaugurat aceste complexe de locuințe, prezentând fiecărei familii rezidente un răcitor de șampanie de marcă guvernamentală pentru a-i ajuta să sărbătorească. Apartamentele au costat mai mult decât valoarea cazărilor de dimensiuni similare într-un oraș metropolitan major, totuși au fost grupate în enclave cărora le lipseau cele mai multe servicii de bază (cum ar fi tratarea apelor uzate, centre comunitare, magazine și servicii de autobuz).
în schimb, reconstrucția reală a fost lentă. După cum știe orice birocrat, una dintre cele mai bune modalități de reducere a cheltuielilor este de a inventa proceduri labirintice și de a vă asigura că este dificil să le înțelegeți și să le urmați. Această strategie a fost practicată cu atenție în L ‘ Aquila. Timpul este necesar din punct de vedere social în recuperarea post-dezastru. Aceasta permite construirea consensului și explorarea opțiunilor de reconstrucție. Cu toate acestea, în cazul L ‘Aquila,’ timpul ‘ a însemnat o șansă ca buruienile să crească în mijlocul molozului. Răspunsul populației a fost recurent „proteste de roabă”, dar patru milioane de tone de moloz nu au putut fi îndepărtate de roabe.
locuințele izolate de bază au fost o abatere radicală de la politicile anterioare privind adăposturile de tranziție. A implicat unități cu trei etaje, fiecare dintre ele constând din 12 apartamente mici și compacte. Proiectarea acestor unități și designul urban al setărilor lor au fost extrem de discutabile. În ceea ce privește orice cutremur semnificativ, se estimează că până la 12% din izolatoarele de bază vor eșua, dar clădirile de deasupra lor nu au fost construite la standarde antiseismice. Două treimi din costul pe apartament, care a fost în medie de 280 607 Euro, a fost alocat urbanizării siturilor, dintre care unele au fost terenuri de conservare. Intenția de a construi un fel de centură verde în jurul orașului L’ Aquila a fost prost gândită și nu a ținut cont de inadecvarea infrastructurii locale sau de problemele psihologice care ar veni din blocarea locuitorilor orașelor în mediul rural deschis.
rezultatul după șapte sau opt ani a fost un amestec eterogen de clădiri restaurate, ocupate, clădiri restaurate încă de ocupat, clădiri în curs de restaurare, clădiri care au fost susținute, dar abandonate, clădiri lăsate să se descompună și să se prăbușească și parcele goale de clădiri. Deoarece s-au făcut puține eforturi pentru a restabili economia locală, stagnarea a fost o caracteristică a întregului peisaj post-cutremur. Este adevărat, guvernul a adoptat suficiente măsuri pentru a menține Universitatea din L ‘ Aquila ca angajator local dominant, dar mulți profesioniști au părăsit zona pentru că nu aveau unde să-și practice profesiile. Angajarea femeilor a fost deosebit de grav afectată.
trebuie admirată hotărârea italienilor de a-și reconstrui monumentele istorice după dezastre majore, care în cazul L ‘ Aquila au inclus 11 biserici istorice și numeroase palazzi antice și nobile. Cu toate acestea, în ultimul deceniu vizitatorii au fost loviți de lipsa de viață a orașului. O strategie mai bună ar fi fost restaurarea acesteia în mod organic și holistic, cartier cu cartier, cu atenție la capacitatea productivă și la infrastructura de sprijin, începând de la centru și lucrând. Acest lucru ar fi reanimat treptat orașul și i-ar fi dat funcția și scopul. De asemenea, ar fi permis experților să repare țesătura urbană, mai degrabă decât elementele sale individuale.
experimentul Aquilan cu ‘orașe noi’ post-seismice aproape instantanee a fost plătit, cu costuri enorme, de fondurile structurale ale Uniunii Europene. Potrivit auditurilor UE, acești bani nu au fost folosiți în mod oficial, dar Uniunea Europeană a deplâns decizia de a cheltui atât de mult pentru locuințe, care a fost proiectată să dureze doar aproximativ zece ani. Cât de diferită a fost strategia italiană de abordarea Japoneză, tsunami post-2011, în care un contract social cu strămutații i-a făcut să locuiască în locuințe înghesuite, de bază, dar cu înțelegerea și încrederea că după șapte ani vor fi mutați în locuințe permanente adecvate. Nu este niciodată cazul în Italia. Într-adevăr, am în biblioteca mea o carte scrisă în anii 1980 de un preot, Don Dante Paolini, și intitulată Divina Comedie actualizată. În această abordare modernă a Marii epopee a lui Dante, al treilea cerc al iadului este locuit de victime ale cutremurului, condamnate pentru totdeauna să trăiască în locuințe de tranziție.
puterea poporului?
s-ar putea spune mult mai mult în retrospectivă despre ultimii zece ani ai tragediei cutremurului din L ‘ Aquila. Retrospectiva este, desigur, atât valoroasă, cât și o denaturare periculoasă a momentelor și perioadelor prin care oamenii au trăit de fapt cu toate limitările cunoașterii despre ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare. Aș dori să închei cu o considerație despre populația locală, Aquilani, un popor de munte cu o capacitate puternică de a face față adversității (numiți-o rezistență dacă vreți, dar îmi lipsește temeritatea de a merge atât de departe). Subculturile dezastrelor, știm, produc grupuri emergente. Acestea au agende legate de recuperare, supraviețuire culturală, viguros înainte de o mai mare siguranță, o mai bună calitate a vieții, și așa mai departe. Mai multe astfel de grupuri au apărut în urma cutremurului din L ‘ Aquila, dar niciunul dintre ele nu a avut un succes deosebit. De ce nu? La urma urmei, stimulii pentru activismul local au fost vizibil prezenți.
am avut o dată un prieten apropiat, care a fost un meridionalista distins, un student de și avocat pentru dezvoltarea Mezzogiorno, sudul Italiei. El i-a avertizat pe străini să nu vină în provinciile sudice și să interpreteze viața acolo prin intermediul clasicilor literaturii despre cultura țărănească, Carlo Levi ‘s Hristos oprit la Eboli, Ernesto De Martino’ s magie și Sud (Sud e magia), Ignazio Silonetrilogia Fontamara, si asa mai departe. Adevărat, dar fals. Feudalismul secolului al XX-lea descris de Silone în Abruzzo nu poate fi risipit de iPad-uri și mașini Mercedes. Exploatarea, suspiciunea, fragmentarea socială … vechile tradiții mor greu. Mă tem că în spatele furnirului rezistenței moderne se luptă încă bătălii antice.
baza-izolată, dar vulnerabilă seismic. Locuințe de tranziție în Aquilan ‘orașe noi’. Complessi Antisismici Sostenibili e Ecocompatibili (caz).
eșecul statului. Această prefectură provincială trebuia să fie un centru nervos al operațiunilor de urgență. În schimb, a fost distrus de daune cutremur.
au plecat de acasă în timpul foreshocks, dar s-au întors înăuntru. Corpurile lor au fost recuperate din spațiul comprimat din centrul acestei imagini. Au fost induși în eroare de sfatul statului?
un centru comunitar pentru locuitorii supraviețuitori ai satului Onna-furnizat de stat, dar de statul German, nu de cel Italian.