din lat. onoare, – uxtris.
1. m. calitatea morală care duce la îndeplinirea îndatoririlor față de aproapele și de sine.
2. m. glorie sau bună reputație care urmează virtuții, merite sau acțiuni eroice, care transcende familiile, persoanele și acțiunile celor care o câștigă.
3. m. opinia bună câștigată de onestitate și modestie la femei.
4. ei m. Cadou, aplauze sau trata care este plătit cuiva.
5. m. Un act prin care cineva se simte exaltat. Vizita ta a fost o onoare pentru mine.
6. m. demnitate (poziția sau ocuparea forței de muncă). U. m. și pl. Să aspire la onorurile Republicii, ale Magistraturii.
7. m.pl.concesiune care se face în favoarea cuiva de a folosi titlul și preeminența unei funcții sau a unui loc de muncă ca și cum ar avea-o cu adevărat, chiar dacă îi lipsește exercițiul și nu se bucură de unele riscuri. Ministrul a fost onorat ca șef de Stat.
8. m.pl. Ceremonial cu care cineva este sărbătorit pentru biroul sau demnitatea sa.
9. tu f. pl. Moștenire, moștenire.
10. tu f. pl. Uzufruct al chiriilor unei vile sau castel Regale, acordate de rege unui cavaler.
cu onoruri de
1. loc. prepos. U. să sugereze că ceva se apropie de altceva considerat superior sau mai important. O casă cu onoruri de palat.
onorează ceva
1. loc. verb. Dovedește-te demn de ceva. Se ridică la înălțimea numelui său.
faceți onorurile
1. loc. verb. A spus de o gazdă: participa la invitatii tai.
2. loc. verb. Un oaspete spune: Exprimați aprecierea mâncării luând suficient din ea.
câmpul de onoare
Cantonul de onoare
capelan de onoare
coloana de onoare
domnisoara de onoare
amanta de onoare
Garda de onoare
lance de onoare
carte de onoare
placă de onoare
cuvânt de onoare
doamnă de onoare
țara de onoare
Curtea de onoare