conceptul de timp profund a rezultat direct din observațiile naturii și formează o piatră de temelie a descrierii științifice a naturii. Observațiile pe teren i-au condus pe primii naturaliști la idei atât de fructuoase precum orizontalitatea originală, suprapunerea și scalele spațiale ale evenimentelor. Aceste idei, la rândul lor, au condus la noțiunile de secvențe, criterii de sincronitate, corelație și la recunoașterea schimbărilor sistematice, temporale în ansamblurile vieții, cu numeroasele lor implicații pentru evoluția vieții. Naturaliștii timpurii și-au dat seama că Pământul are o istorie de mai multe milioane de ani; inferențele lor au fost justificate în cele din urmă de rezultatele determinării vârstei radiometrice. Fiind bazat pe observație, deep time este ușor predat elevilor folosind caracteristici locale, iar validitatea sa rezultă pur și simplu din premisa că fenomenele naturale conțin informații reale. Aprecierea timpului profund ne ajută să definim limitele consumului uman de resurse terestre, precum și să oferim un cadru pentru dezbateri între cei care dețin opinii diferite asupra domeniilor de valabilitate pentru știință și religie și asupra semnificației inferențelor științifice.