obiectiv: revizuirea literaturii privind tusea indusă de sindromul de picurare postnasală (PNDS) și diferitele cauze ale PNDS. În continuare, PNDS va fi denumit sindromul tusei căilor respiratorii superioare (UAC).
metode: MEDLINE search (până în mai 2004) pentru studii publicate în limba engleză din 1980 pe subiecți umani, folosind termenii „tuse”, „cauze ale tusei”, „etiologia tusei”, „picurare postnasală”, „rinită alergică”, „rinită vasomotorie” și „sinuzită cronică.”Seria de cazuri și studiile clinice prospective descriptive au fost selectate pentru revizuire. De asemenea, au fost obținute orice referințe din aceste studii care au fost pertinente pentru subiect.
rezultate: În mai multe studii prospective, descriptive la adulți, PND-urile datorate unei varietăți de afecțiuni respiratorii superioare au fost demonstrate fie individual, fie în combinație cu alte afecțiuni, ca fiind cea mai frecventă cauză a tusei cronice. Simptomele și semnele PND sunt nespecifice, iar un diagnostic definitiv al tusei induse de PND nu poate fi făcut doar din istoricul medical și din constatările examinării fizice. În plus, absența oricăreia dintre constatările clinice obișnuite nu exclude un răspuns la tratament care este de obicei eficient pentru tusea indusă de PND. Diagnosticul diferențial al tusei induse de PNDS include rinita alergică, rinita nealergică perenă, rinita postinfecțioasă, sinuzita bacteriană, sinuzita fungică alergică, rinita datorată anomaliilor anatomice, rinita datorată iritanților fizici sau chimici, rinita profesională, rinita medicamentoasă și rinita sarcinii. Din cauza prevalenței ridicate a simptomelor respiratorii superioare asociate cu boala de reflux gastroesofagian (GERD), GERD poate imita ocazional PNDS. O întrebare crucială fără răspuns este dacă condițiile enumerate mai sus produc efectiv tuse printr-o cale comună finală a PND sau dacă, de fapt, în anumite circumstanțe provoacă iritații sau inflamații ale structurilor căilor respiratorii superioare care stimulează direct receptorii tusei și produc tuse independent sau în plus față de orice PND asociat.
concluzie: PNDS (adică UAC) secundar unei varietăți de afecțiuni rhinosinus este cea mai frecventă cauză a tusei cronice. Deoarece nu este clar dacă mecanismele tusei sunt PND în sine sau iritarea directă sau inflamația receptorilor de tuse localizați în căile respiratorii superioare, Comitetul de orientare a decis că, în așteptarea unor date suplimentare care abordează această problemă dificilă, Comitetul recomandă în unanimitate ca termenul sindromul tusei căilor respiratorii superioare să fie utilizat în preferință sindromului de picurare postnasală atunci când se discută despre tusea asociată cu afecțiunile căilor respiratorii superioare.