conducerea relațională este un termen relativ nou în literatura de conducere și, din această cauză, sensul său este deschis interpretării. În prezentul articol descriu două perspective ale conducerii relaționale: o perspectivă entitate care se concentrează pe identificarea atributele indivizilor ca acestea se angajeze în relații interpersonale, și o perspectivă relațională care vede conducerea ca un proces de construcție socială prin care anumite înțelegeri de conducere vin despre și sunt date ontologie privilegiate. Aceste abordări pot fi complementare, dar implicațiile lor pentru studiu și practică sunt destul de diferite. După revizuirea cercetării conducerii în raport cu aceste două perspective, ofer teoria conducerii relaționale (RLT) ca un cadru general pentru studiul conducerii ca proces de influență socială prin care sunt construite și produse coordonarea emergentă (de exemplu, evoluția ordinii sociale) și schimbarea (de exemplu, noi abordări, valori, atitudini, comportamente, ideologii). Acest cadru abordează relațiile atât ca rezultat al investigației (de exemplu, cum se produc relațiile de conducere?) și un context de acțiune (de exemplu, cum contribuie dinamica relațională la structurare?). RLT se bazează atât pe entități, cât și pe ontologii și metodologii relaționale pentru a explora mai pe deplin dinamica relațională a conducerii și organizării.