când un prieten sau un membru al familiei suferă o leziune cerebrală traumatică, reacția dvs. naturală poate fi să întrebați cât de gravă a fost vătămarea și ce fel de recuperare poate fi așteptată.
furnizorii de servicii medicale și cei implicați în reabilitarea acută, subacută și pe termen lung sunt, de asemenea, interesați să înțeleagă gravitatea leziunii, deoarece acestea sunt informații importante pentru a aborda a doua întrebare: cum se va recupera persoana vătămată?
există mai multe metode pentru a evalua severitatea unei leziuni cerebrale traumatice (TBI). Furnizorii se uită la scorul pierderii conștiinței pe Scala Glasgow Coma și cât durează cineva să urmeze instrucțiunile după rănirea lor. Furnizorii iau în considerare, de asemenea, durata de timp în care o persoană care a experimentat un TBI rămâne în amnezie post-traumatică (PTA).
PTA a fost descrisă în anii 1930 de Russell (1932) și Symonds (1937) ca o pierdere a conștiinței depline și, prin urmare, o incapacitate de a face noi amintiri (Trzepacz, Kean, & Kennedy, 2011). Această definiție a fost modificată astfel încât, în ultimele decenii, PTA a fost definită ca o perioadă de dezorientare și dificultate de a face în mod constant noi amintiri în urma TBI. Rezoluția PTA a fost completă atunci când un individ a fost orientat în mod constant și capabil să facă noi amintiri. Cu toate acestea, mulți cercetători și clinicieni au recunoscut că această definiție a PTA nu a captat pe deplin spectrul deficiențelor întâlnite frecvent la începutul recuperării de la un TBI.
confuzia Post-traumatică (PTC) este un termen care surprinde mai bine deficitele pe care indivizii le pot experimenta pe măsură ce se recuperează după leziuni. Mai exact, Stuss și colab. (1999) a descris o stare confuzională post-traumatică ca un „sindrom mental organic tranzitoriu cu debut acut caracterizat printr-o afectare globală a funcțiilor cognitive cu o perturbare concomitentă a conștiinței, o activitate psihomotorie crescută și un ciclu de somn-veghe perturbat.”Persoanele care și-au recăpătat cunoștința după un TBI, dar care rămân în PTC, pot demonstra o excitare scăzută în timpul zilei, fluctuații ale severității simptomelor cognitive și comportamentale, agitație psihomotorie, labilitate afectivă, tulburări perceptuale și tulburări cognitive (în special, dificultăți de atenție și memorie) (Nakase-Richardson, Sherer, Yablon, Nick, & Trzepacz, 2004; Sherer, Nakase-Richardson, Yablon, & Gontkovsky, 2005).
în ceea ce privește tulburările cognitive, deficitele de atenție și memorie sunt deosebit de pronunțate în timpul PTC. Aceste dificultăți în susținerea atenției și formarea de noi amintiri adaugă confuziei generale și interpretării greșite a mediului înconjurător. Comportamente suplimentare care pot fi observate în cineva în PTC includ dificultate ședinței încă și dorința de a ritmul, sau cineva care este adesea fidgeting cu tuburi lor de alimentare sau centura tur scaun cu rotile. Agitația poate fi observată și atunci când cineva blestemă, țipă la familie și refuză terapiile. După cum sa menționat mai sus, unele fluctuații ale abilităților nu sunt neobișnuite în timpul PTC. O persoană în PTC poate părea capabilă să se concentreze în timpul tratamentului într-o zi și incapabilă să se concentreze și să urmeze instrucțiunile a doua zi. Acest lucru nu înseamnă că individul este motivat într-o zi și nu în următoarea, deși variațiile motivației sunt normale și de așteptat pe parcursul lung al recuperării.
clinicienii pot urmări PTC proactiv și în serie până când un individ „șterge” din starea confuzională. Această măsurare poate fi efectuată de neuropsihologi sau terapeuți cu instrumente standardizate. Înțelegerea cât timp cineva este în PTC este important în etichetarea gravitatea prejudiciului și poate fi util prezicerea rezultatelor de prejudiciu, precum și. S-a demonstrat că durata confuziei post-traumatice sau a amneziei post-traumatice prezice revenirea la locul de muncă (van der Naalt, van Zomeran, Sluiter, & Minderhoud, 1999) și nivelul de cooperare (Silva și colab., 2012) în reabilitare. S-a demonstrat că severitatea confuziei prezice productivitatea și ocuparea forței de muncă la un an după accidentare (Nakase-Richardson, Yablon, & Sherer, 2007; Sherer, Yablon, Nakase-Richardson, & Nick, 2008). De asemenea, este important pentru noi să înțelegem dacă cineva este în PTC, deoarece influențează modul în care clinicienii vizează tratamentele și așteptările.
există resurse disponibile pentru membrii familiei și prietenii care au cei dragi în PTC. Scara Rancho Los Amigos niveluri de funcționare cognitivă descrie funcționarea cognitivă și comportamentală a unui supraviețuitor TBI, așa cum este probabil experimentat de familie și terapeuți. Nivelurile IV, V și VI descriu perioada de confuzie post-traumatică. Scara oferă, de asemenea, așteptări pentru comportament și recomandări pentru interacțiunea cu un individ în PTC.
clinicienii de la Rainbow pot servi, de asemenea, ca o resursă pentru a înțelege membrul familiei dvs. care rămâne în PTC. Având în vedere deficitele cognitive prezente la un individ în PTC, o mare parte din tratament este repetitiv și de natură ecologică. De exemplu, un mediu cu stimulare redusă (lumini scăzute, fără televizor/zgomot de fundal limitat și distrageri și vizitatori simultani limitați) poate fi de ajutor. Persoanele ar trebui să fie expuse la lumina naturală pentru a ajuta la reducerea oboselii din timpul zilei și la resetarea ritmurilor circadiene. Atunci când comunicați cu o persoană care se află în PTC, afirmațiile ar trebui să fie clare, scurte și într-un ritm mai lent pentru a maximiza înțelegerea.
când confuzia post-traumatică se rezolvă, o persoană poate continua să demonstreze deficite legate de vătămarea sa. Indiferent de locul în care se află în recuperarea lor cognitivă, clinicienii și asistenții de reabilitare de la Rainbow sunt echipați pentru a ajuta la gestionarea simptomelor pe care le demonstrează și pentru a le propulsa spre recuperare.
ceea ce urmează este un exemplu de client care a ajuns pentru tratament într-o stare confuzională post-traumatică.
studiu de caz: domnul Jones
domnul Jones este un bărbat de 45 de ani care a fost rănit când mașina pe care o conducea a fost lovită de un alt vehicul care a pierdut controlul și a traversat mediana autostrăzii. EMS a fost chemat de un martor la accident și când au ajuns, dl. Jones a fost găsit inconștient în mașina lui. Jones a fost transportat la spital, unde a fost găsit pentru a avea o fractură la piciorul stâng și mai multe coaste, și el a avut tăieturi și vânătăi pe brațe și față. Imagistica creierului său a demonstrat un TBI cu hemoragie subarahnoidă, hemoragie intracraniană și contuzii hemoragice atât în lobii frontali, cât și în lobul temporal stâng.
după ce a fost stabilizat medical, domnul Jones s-a transferat la o unitate de reabilitare acută la spitalul local. Apoi s-a transferat într-o unitate de reabilitare rezidențială pentru servicii de reabilitare continuă și un mediu susținut. Când domnul Jones a sosit, a rămas confuz (Rancho nivelul V) și terapeuții au început să-i evalueze cunoașterea, astfel încât terapiile și mediul din jurul său să poată fi vizate pentru a-și maximiza recuperarea.
pe o măsură standardizată de orientare, domnul Jones a fost remarcat să-și cunoască numele și ziua de naștere, dar nu și-a putut aminti vârsta. El a fost capabil să identifice luna, dar nu Data sau anul și când a fost întrebat ce oră a fost, el a aruncat o privire la un ceas din apropiere pentru a oferi răspunsul corect. Domnul Jones știa că se află în reabilitare și că lucrează la picioare în terapie, dar nu și-a putut aminti cum a fost rănit sau nu a oferit detalii suplimentare despre consecințele accidentului său. Când i s-au dat instrucțiuni, domnul Jones a devenit mai precis, dar a rămas confuz. Nu și-a putut aminti numele membrului echipei care lucra zilnic cu el, dar a putut să-și amintească numele copiilor și soției sale. În Plus, Dl. Jones s-a remarcat că nu se poate concentra pe o conversație sau un exercițiu de terapie mai mult de câteva minute.
uneori, domnul Jones a devenit iritabil. El mergea în jurul casei, înjura terapeuții sau personalul de îngrijire directă și refuza terapiile. Familia sa a remarcat că acest comportament nu era tipic pentru domnul Jones. Ei au fost jenat în ciuda memento-uri de la echipa sa de terapie că această agitație nu a fost mai puțin frecvente pentru cineva care a avut un prejudiciu ca lui și care a fost la acel moment de recuperare. În plus, domnul Jones a deranjat somnul.
echipa de tratament a lucrat împreună pentru a determina dacă au existat declanșatoare specifice pentru agitația domnului Jones și a descoperit că a simțit că a fost tratat ca un copil în spital și că dorea mai multă independență. Pentru a răspunde îngrijorării sale, terapeuții și membrii echipei au oferit opțiuni ori de câte ori este posibil pentru a îmbunătăți sentimentul de control al domnului Jones asupra mediului său. Indicii de mediu pentru a-l ajuta pe domnul Jones să se orienteze au fost adăugate în camera sa și a fost încurajat să poarte ceasul. Acest sentiment de control și asistență cu reorientarea a dus la un limbaj mai adecvat și la mai puține refuzuri de terapie.
pentru a aborda problemele de somn și ritmul, domnul Jones a fost încurajat să fie treaz și activ în timpul zilei, iar draperiile din camera sa au fost deschise pentru a-și crește expunerea la lumina soarelui. Domnul Jones a fost, de asemenea, îndreptat spre activități plăcute atunci când a mers sau a devenit iritabil. Terapeuții au lucrat pentru a îmbunătăți atenția domnului Jones în sesiuni, iar membrii echipei au oferit pauze frecvente, instrucțiuni repetate și au verificat înțelegerea în considerare a domnului Jones. Nivelul lui Jones de confuzie și dificultăți cu atenție. Lucrând cu medicul său, medicamentele au fost revizuite pentru a minimiza orice efecte secundare negative pe care le pot avea asupra cunoașterii. Membrii familiei și domnul Jones au primit educație despre leziunile cerebrale și recuperarea după leziuni.
de-a lungul timpului, domnul Jones a devenit mai orientat spre împrejurimile sale și mai puțin iritabil. Evaluările seriale au indicat că domnul Jones a eliminat confuzia post-traumatică după 67 de zile. În timp ce a continuat să demonstreze zone de slăbiciune cognitivă, progresul său în terapie s-a accelerat, iar planurile de externare au fost dezvoltate astfel încât domnul Jones să se poată întoarce acasă în siguranță în timp ce continua terapia ca ambulatoriu. Tranziția sa reușită a fost un alt indiciu al progresului în recuperarea sa după leziuni cerebrale.
Carolyn A. Scott, Ph.D.
psiholog
Dr. Scott și-a obținut doctoratul la Wayne State University în psihologie clinică. După un stagiu la John D. Dingell VA Medical Center, a absolvit cursuri de specialitate post-doctorale în neuropsihologie și psihologie de reabilitare la Institutul de reabilitare din Michigan. În timp ce se afla acolo, Dr.Scott a lucrat cu persoane care au suferit leziuni cerebrale traumatice, accident vascular cerebral, leziuni ale măduvei spinării și alte afecțiuni neurologice și ortopedice atât pe bază de spitalizare, cât și în ambulatoriu. În plus față de alte responsabilități, Dr.Scott oferă servicii de consultanță pentru clienți și echipă și evaluări neuropsihologice scurte și extinse la Rainbow Rehabilitation Centers, Inc.